În mod evident și asumat, sunt preocupat continuu de locul, rolul și efectele coachingului în viața organizațiilor, în construcția și consecvența stilului de leadership. Intervenția în câteva mii de contexte (companii, echipe, manageri în sesiuni individuale) releva coachingul ca fiind foarte important, dar nu-l putem considera vreun panaceu.
Lăudabil ori contestat, leadershipul e unul din termenii cei mai folosiți când e vorba despre organizații, indiferent de domeniu: business, in companii, ONG-uri, administratie ori politica.
În cariera mea de management pentru diverse companii, în diverse roluri, am găsit un punct comun: toți ne dorim echipe performante, oameni implicați, nivel ridicat de angajament, stare de bine. Nu-mi amintesc să fi găsit așteptări contrare.
Cum arată dincolo de așteptări?
Prea adesea frustrări, vorbe nespuse, corectitudine politica sau mai liber: elefanți în camere și batiste pe tambalul valorilor etice scrise doar pe pereți.
De unde vin toate astea, cum ajungem aici?
Plecând de la întrebarea asta, privesc cu atenție și curiozitate la poziționarea leaderilor. De orice nivel.
