Cum îți poți crește businessul prin automatizarea
proceselor de vânzări și marketing în 2023
Când vine vorba de automatizare, pare că lumina reflectoarelor e luată de procesele de customer service și HR, însă și alte departamente pot obține eficiență crescută, un pic mai puțină muncă de gestionat și, bineînțeles, simplificarea atingerii obiectivelor. Mulți oameni de marketing își programează campaniile și postările pentru social media, iar acestea au devenit practici comune. Și oamenii de vânzări încearcă tot mai multe variante care să le susțină eforturile de a contacta cât mai mulți prospecți, prin mesaje automate. Însă aceste practici pot fi duse la alt nivel în momentul în care conectezi automatizarea proceselor de vânzări și marketing printr-un soft dedicat.
Valoarea adusă de automatizare proceselor din departamentele de vânzări și marketing se bazează pe faptul că cele două sunt interconectate și au nevoie să-și furnizeze reciproc informații avantajoase. Printr-un software de automatizare dedicat, se poate obține o perspectivă asupra comportamentului clienților potențiali, informație esențială pentru orice business.
Ce beneficii aduce automatizarea businessului în ansamblu? Cum pot colabora mai eficient departamentele de vânzări și marketing cu ajutorului unui soft dedicat? Citește în continuare pentru a afla.
Automatizarea aliniază eforturile de atragere a clienților
În esență, un soft de automatizare a proceselor va face procesul de trecere de la lead calificat pentru marketing la lead calificat pentru vânzări mult mai ușor prin lead scoring.
Lead scoring este un proces de atribuire sub formă de „puncte” fiecărui client potențial pe care îl ai în baza de date. Poți seta mai multe atribute, inclusiv informațiile de contact pe care le-a furnizat prospectul, modul în care a interacționat cu site-ul sau cu diferite campanii trimise prin newsletter. Acest proces ajută echipele de vânzări și marketing să prioritizeze clienții potențiali, să-i abordeze la momentul potrivit și să crească rata de conversie.
Acesta este doar un exemplu prin care automatizarea ajută cele două departamente să colaboreze mai bine și mai eficient. Automatizarea poate duce la o creștere cu 14,5% a productivității vânzărilor și la o reducere cu 12,2% a cheltuielilor generale de marketing.
Back to top
Automatizarea îți oferă date valoroase ca să-ți personalizezi tacticile de marketing și vânzări
Pe măsură ce echipele tale nu mai sunt nevoite să facă zeci de sarcini repetitive, să urmărească exceluri și să țină pasul manual cu fiecare lead, pot petrece mai mult timp pentru a crea conținut mai personalizat, prin campanii segmentate.
Printr-un software avansat de automatizare, poți să aduni date despre comportamentul prospecților tăi de pe mail multe canale (social media, reclame plătite, email marketing etc). Un software de tip CRM te va ajuta să aduni toate informațiile nu doar despre clienții potențiali, dar și despre clienții acutali. Toate interacțiunile unui client (sau prospect) cu organizația ta sunt urmărite în soft și pot fi analizate pentru a crea campanii targetate.
De exemplu, dacă ai organizat un webinar de tip DEMO pentru aplicația pe care o dezvoltă și vinde compania ta, iar printre participanți sunt leaduri care au mai interacționat cu evenimentele trecute, s-ar putea să aibă nevoie doar de un mic push printr-o reducere personalizată pentru a deveni clienți.
Automatizarea îți oferă o metodă mai precisă de raportare a rezultatelor
Raportarea campaniilor poate fi descurajantă atunci când departamentele de vânzări și marketing lucrează separat, iar eforturile lor nu se interconectează într-o platformă comună. Un software dedicat de marketing te va lăsa să creezi rapoarte din câteva clickuri. Iar de data aceasta, vei putea obține mai mult decât grafice și numere. Poți urmări unde procesele întâmpină complicații și le poți ajusta.
Leadul n-a fost convertit din cauza proceselor de marketing? Poți vedea asta, integrându-ți în aceeași platoformă atât acțiunile de marketing organic, cât și plătit (social media și Google). S-a întâmplat ceva în procesul de vânzare? Poți analiza fiecare discuție care a avut loc cu echipa de vânzări, să vă consultați reciproc și să veniți cu noi campanii. Cu o raportare precisă și simplificată, poți vedea clar ce tactici au nevoie de îmbunătățiri.
Back to top
Cum arată automatizarea proceselor de marketing și vânzări în practică?
Atunci când decizi să-ți îmbunătățești procesele, trebuie să te aștepți la multă muncă, dar și rezultatele vor fi pe măsură. Acesta este cazul unei companii care oferă businessurilor din România servicii SaaS în domeniul resurselor umane. În 2021, compania a decis să-și integreze procesele de marketing și vânzări în HubSpot. În același software, se urmărește parcursul fiecărui lead, de la primul formular completat și până la semnarea contractului. Compania și-a integrat rețelele de socializare, campaniile de social media, campaniile de Google, webinariile și cursurile online în HubSpot pentru a obține o prezentare generală mult mai bună a tuturor eforturilor de marketing. Echipa de vânzări a reușit să economisează, în medie, 40 de ore de muncă lunar, iar echipa de marketing poate urmări cu ușurință parcursul fiecărui lead prin toate acțiunile pe care le desfășoară, economisind astfel timp.
Dacă încă cauți o modalitate prin care să îți îmbunătăți practicile de marketing pentru afacerea ta business-to-business, partenerii noștri de la NNC Services te pot ajuta! NNC Services este lider în marketing B2B pentru companiile din industria IT&C, iar echipa este specializată în servicii de automatizare prin HubSpot. Dacă procesele tale de marketing și sales au nevoie de puțină integrare și automatizare pentru a-ți genera mai mult profit, NNC Services oferă comunității BusinessDays 10% reducere la strategia de marketing și un audit în HubSpot gratuit (dacă compania ta folosește deja HubSpot) SAU o ședință de consultanță dedicată automatizării proceselor actuale (dacă compania ta nu folosește HubSpot). Programează aici o discuție pentru a afla mai multe.
SHARE THIS
COMMENTS
Copyright © 2024 Business Days. Toate drepturile rezervate